In caz Ca te Intrebi Ce mai Fac


E prima seara în care îmi las adevaratele lacrimi sa-mi curga pe obraji, satula sa afisez iar fata unei fete care a acceptat situatia, când destinul ei e sa detina secrete. Pâna acum mi-am tinut capul ridicat ca nu cumva ele sa îndrazneasca sa cada, naucind tot în jurul meu, subliniind înca o data mediocritatea ce ma descrie. Ma rezum la o amagire continua, pe zi ce trece devinind un nimic care, de fapt, începe sa-mi placa. Acest sentiment de goliciune din interiorul meu e singura mea dovada ca ai facut cândva parte din mine, din viata mea de om simplu. Degeaba caut sa învat din greseli, când totul în mine striga sa traiesc iarasi, dar mi-e imposibil. Mi-e dor sa traiesc asa cum se întâmpla când eram ametita de manipulantele tale cuvinte! Mi-e dor sa-ti simt buzele cum îmi musca din suflet. Stiai mereu de ce anume am nevoie sa aud, asa ca mi le cântai încet la ureche ca eu sa dansez pe notele tale din instinct, trupul meu înfasurat în panglica cedându-si controlul. Clipele acelea au devenit simple amintiri, ce le împartasesc doar singuratatii prezentului. Acum, traiesc ca un nebun prin vise, vise intense ce ma asigura ca perna rece e de fapt buzele tale, aceleasi buze înghetate date oricui pentru a le încalzi temporar.

Ador sa visez în combinatii subtile de alb cu negru. Ma face sa nu aud cum viata de afara îmi bate în geam prin palete de culori, ma face sa nu mai tânjesc dupa persoana care eram înainte sa te întâlnesc, ma face sa uit ca ieri am zis ca te urasc. Am mintit. Dorinta de a te vedea din nou ma constrânge sa te caut iar si iar, caci ramâi muza mea sub ai carei umbra am reusit într-un târziu sa scriu. Ramâi un suflet plictisit ce nu a vrut niciodata sa ma crute, folosindu-se de cel ce cândva a îndraznit sa-l considere egal si sa-l iubeasca, cel ce, ranit fiind dupa cazaturile puternice trase în urma ta, a uitat sa se prezinte si sa-ti strânga mâna. A uitat ca si tu esti la fel ca el, nicidecum superior sau intangibil. Primesc imbolturi cu sfaturi în pânza steagului alb ce l-am ridicat deasupra capului, opriind orice modalitate de a te contacta. Sunt ceea ce nimeni nu cunoaste, blocata aici, printre carti, draperii si praf, asteptând nerabdatoare schimbarea de decor a toamnei, ca sa miste ceva în mine. Tu ramâi în bratele trecutului, ramâi cât de curând al nimanui. Eu cui ramân? Postare compusa pe Unfulfilled Feelings.